David Livingstone

David Livingstone

 

     S-a născut la 19 Martie 1813, la 10 km depărtare de oraşul Glasgow, în Scoţia.     La vârsta de 20 de ani s- produs în viaţa lui Livingstone marea transformare, naşterea din nou.     La incept n-a avut de gând să se facă misionar, însă dăruia pentru susţinerea misionarilor cât putea de mult.

Atât apelul cât şi faptele unui misionar intors din China pentru a cere ajutor bisericilor din Marea Britanie l-au convins pe Livingstone să devină misionar.      Avea atunci doar 21 de ani. Planul său a fost să primească educaţie teologică şi medicală. Astfel a studiat medicina şi teologia la Univ. din Glasgow. În nov 1840, Livingstone, a luat doctoratul în medicina şi licenţa în teologie, la aceeasi Universitate. 

     În acest timp, făcuse cunoştinţă cu Dr. Moffat, misionar în Africa. I-am spus, istoriseşte Dr. Moffat: “că ar fi bine să meargă în şesurile din nordul Africii, unde am văzut de multe ori, în zori de zi, ridicându-se fumul a mii de sate, în care nu pătrunsese nici un misionar.”

In China unde planuia la inceput sa mearga era razboi. A ales să meargă în Africa, Africa devenind câmpul său de lucru.

     A urmat o viaţă de 30 de ani, de neobosită alergare, pentru răspândire Evangheliei, pentru convertirea păgânilor, pentru ajutorarea celor bolnavi, dar şi pentru deschiderea de noi drumuri, înspre centrul Africii, pt cei ce urmau să devină misionari. Dorinta lui era sa raspandeasca evanghelia, sa aduca comertul si civilizatia in aceste regiuni.

     Dupa aproximativ 3 ani de la sosirea in Africa D L s-a fost casatorit cu, fiica misionarului Robert Moffat, Mary impreuna cu care au avut cinci copii… din care unul a murit in Africa.

     D Livingstone, a predicat Evanghelia tuturor celor pe care i-a întâlnit, chiar şi triburilor de canibali. El istoriseşte: “am avut o deosebită plăcere să predic acestor ucigaşi, despre sângele preţios care curăţă păcatul. Slăvesc pe Dzeu că mi-a dat mie, nevrednicul, prilejul şi cinstea deosebită, să fiu primul sol al harului în aceste regiuni întunecate.”

     D L era forte determinat chiar dacă trecea prin multe greutăţi, de multe ori a fost zile întregi ud şi a dormit numai pe iarbă… “suntem nemuritori până ne isprăvim lucrul la care am fost chemaţi”.

     Dr David Livingstone a fost o combinatie curioasa de misionar, doctor, explorator, om de stiinta si activist impotriva sclaviei. Este pus astăzi alături de cei mai faimoşi cercetători, si exploratori, Marco Polo, Cristofer Columbus, Lewis and Clark, Neil Armstrong si altii…………“sunt atât de convins că trebuie să deschid o cale pentru evanghlie în Africa, încât voi continua oricât de mari vor fi piedicile şi orice vor spune oamenii.” A luat notite si a desenat harti in orice loc unde mergea.

Livingstone a descoperit cascada căreia el i-a dat numele Cascada Victoria, după numele reginei M Britanii. Poate nici o descoperire a lui Livingstone nu l-a făcu atât de celebru ca această cascadă, ea fiind a doua Niagara, insa mult mai frumoasa. A identificat 43 de feluri de fructe comestibile care creşteau necultivate. A descoperit o multime de rauri. Primul crestin care a traversat Africa de la est la vest, cu Evanghelia. Livingstone a calatorit 29000 de mile in Africa; adaugand la portiunea cunoscuta a globului, aprox. 1 mil. Sq. mile.

Livingstone a stârnit în oameniide ştiinţă cel mai mare interes pt Africa, a pus în mişcare lumea creştină pentru misiunea între africani şi a produs o puternică reacţie împotriva sclaviei o mare problemă a acelor zile. Oriunde mergea inima lui D L se frângea văzând ravagiile făcute de comerţul cu sclavi. “Pretutindeni sunt cadavre”scria el “oamenii sunt omorâţi în cele mai grele şi mai variate chinuri”, “găsesc adeseori femei moarte legate de arbori sau zdrobite în drum, vina lor find, că n-au putut să se ţină de grup, iar stăpânii lor le-au ucis ca să nu devină proprietaea altora.”este estimat ca peste 20 mil de africani au fost vanduti ca sclavi, iar peste 80 mil. Au fost ucisi datorita vanatorii de sclavi de-a lungul continentului.

     La varsta de 60 de ani, bolnav de friguri si dezinterie, David Livingstone, abia mai putea merge.     La 4 dimineaţa în ziua de 1 Mai 1973, băiatul care-i păzea coliba, a chemat un alt om crezând că Dr. Livingstone a murit. Când au intrat, au găsit lampa stinsă şi pe Dr. Livingstone pe genunchi cu capul în mâini. S-au retras crezând că se roagă, dar, după aceea, au înţeles că este mort. Aşa a murit Dr. Livingstone, singur în coliba din Ilala, din Zambia, centrul Africii, fără un prieten  care să stea lângă el, departe de copii, de lume şi de biserici; dar a murit în genunchi, rugându.se pentru Africa –pentru scumpa lui Africa– încredinţând-o celui ce a murit pe cruce pentru ea, Mântuitorul lumii pierdute.

     Nici o alta persoana nu a facut mai multe eforturi pentru viitorul misiunii ca si Livingstone.     Viata lui D L inspira la curaj si deopotriva la smerenie si dedicare totala pentru Hristos si evanghelie.

     Scopul meu a fost să-L imit pe Christos, atât cât poate fi imitat.

Anunțuri

GEORGE MULLER

GEORGE MULLER

 

 

     Unul dintre cei mai mari oameni ai rugaciunii si a credintei a secolului trecut. George Muller s-a nascut in Germania in 1805.

     Dupa terminarea studiilor teologice la Universitatea din Halle, a plecat in Anglia, unde a intrat in legatura cu o societate misionara. Aflandu-se la Bristol, pentru evanghlizare Dumnezeu il directioneaza insa spre o alta lucrare. Inima lui George se leaga de cei 6000 de copii orfani ai Angliei care erau gazduiti in inchisorile din tara, pentru ca nu exista un alt loc pentru ei. Intr-o dimineata in timp ce studia, a descoperit textul din Psalmul 81:10, si a fost foarte incantat de el. S-a hotarat  sa faca ceea ce nu facuse niciodata pana atunci: sa-i ceara lui Dumnezeu un local 25,000 de lire si niste oameni bine inzestrati care sa ingrijeasca de copii! Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea. In dimineata imediat urmatoare au sosit primii bani.

     De atunci George Muller s-a hotarat sa nu ceara nimic de la nimeni, decat de la Dumnezeu. “Domnul va purta de grija” a devenit mottoul lui, si al orfanilor carora le era acum tata. Unul din principiile lui Muller era, sa nu ceara ajutor financiar niciodata de la nicio fiinta umana, oricat de mare ar fi fost nevoia, ci sa-si prezinte dorintele inaintea lui Dumnezeu, care a promis sa ingrijeasca de cei ce-L slujesc si sa le asculte rugaciunile.

     Prin rugaciune si credinta a construit 5 orfelinate, casa pentru mai mult de 10,000 de copii orfani, a infiintat 117 scoli care a educat peste 120,000 de copii, incluzand orfanii.

Fara sa ceara ceva altei persoane decat lui Dumnezeu, a primit peste $ 7,200,000 de-a lungul vietii, pentru orfani, doar prin rugaciune. A deschis o biserica in Bristol, unde se adunau 7 persoane. Cand a murit erau peste 2,000 de membrii. Nu a acceptat niciodata salar de la biserica, ci a predicat mereu, Luca 12:33, “vindeti ce aveti si dati milostenie”

     Cand se ruga pentru ceva, el nu se ruga doar pentru ca dorea acel lucru, ori pentru ca nevoia era mare. George Muller se ruga tot timpul cu Biblia deschisa inaintea lui. In fiecare rugaciune se baza pe promisiunile specifice ale lui Dumnezeu, deschidea Biblia si cu degetul pe acea promisiune venea inaintea lui Dumnezeu si primea lucrul cerut.

     Cand vedea ca hrana era pe terminate, se ruga impreuna cu sutele de copii orfani, iar Dumnezeu raspundea imediat.

     Acest om al credintei si al rugaciunii traia in duh de rugaciune “ma rog cand merg, cand vorbesc, cand ma culc si cand ma trezesc” spunea el. Si raspunsurile vin intotdeauna. De mii si zeci de mii de ori rugaciunile mele au primit raspuns. Nu voi renunta niciodata, stiu ce Dumnezeu slujesc! Era nedezlipit de Scriptura si incuraja mereu pe credinciosi, sa-si faca obiceiul sa se trezeasca dimineata devreme pentru a se intalni cu Dumnezeu. A citit Biblia de peste 200 de ori, in 69 de ani.

     El scria in jurnalul sau: “Daca un om sarac, a obtinut toate lucrurile pentru construirea a cinci orfelinate si intretinerea lor, doar prin rugaciune si credinta, fara a cere ceva vreunei alte persoane, decat lui Dumnezeu, atunci aceasta e o dovada vizibila ca Dumnezeu este inca credincios si El inca asculta rugaciunea”

      Dupa multi ani, Muller scrie cu privire la convertirea lui: “cand m-am predat total lui Dumnezeu, iubirea de bani s-a dus, iubirea dupa o locuinta s-a dus, iubirea dupa averi s-a dus, iubirea dupa lucrurile lumesti s-a dus. Dumnezeu a devenit totul pentru mine. Am gasit totul in El. Nu mi-am dorit nimic altceva. Si am ramas cu El, un om fericit, un om deosebit de fericit, cautand sa implinesc doar lucrurile lui Dumnezeu.

     Avem atatea de invatat de la acest om care s-a rugat neincetat si a crezut pe Dumnezeu pe cuvant. Credinta lui Muller a fost o credinta simpla in suveranitatea lui Dumnezeu. Era total dependent de Dumnezeu. Noi putem manifesta aceasi credinta astazi. Ne vom increde noi total in El, pentru ca toti cei ce se incred in El, Il vor gasi drept.

      Este de ajuns sa ne incredem in Dumnezeul Cel Viu, spunea Muller, si sa nu ne ingrijoram pentru lucrurile pamantesti, pentru ca “inceputul ingrijorarii este sfarsitul credintei; si inceputul credintei este sfarsitul ingrijorarii”

Hudson Taylor

   Este caracterizat printr-o mare renuntare de sine, o compasiune adanca pentru sufletele pierdute,o deosebita putere in rugaciune, un om organizat, de o perseverenta neobosita, cu o influenta uimitoare asupra semenilor sai, si in plus umilinta unui copil……..

   James Hudson Taylor s-a nascut, intr-o familie crestina, la 21 Mai, 1832, in apropiere de Leeds, in Anglia. Inca de mic dorea sa mearga misionar in China. La varsta de 17 ani, a experimentat nasterea din nou, iar dorinta si zelul de a fi misionar l-au facut ca la 19 ani, sa paraseasca familia si confortul, pentru a se muta intr-o zona mult mai rea, din dorinta a se obisnui cu siguratatea, saracia, si pericolul de a locui intr-un loc mizer si nesigur, unde singura companie putea fi Dumnezeu.

   Petrecea mult timp studiind si rugandu-se, lucra ca ajutor pentru un medic din apropiere, iar in timpul liber distribuia tractate si evangheliza pe cei ce-i intalnea. Tot in acest timp a studiat greaca, ebraica, latina si dialectul mandarin, al limbii chineze.

   La 21 de ani Hudson Taylor a ajuns in James Hudson Taylor . Greul abia incepuse.    Datorita razboiului si a faptului ca misionarii erau mereu vanati de chinezi, abea gasea unde sa doarma.

   Apoi, dupa trei ani, societatea misionara prin care a plecat in China, l-a anuntat ca nu mai avea fonduri pentru a-l sustine.    Cu toate acestea J. Hudson Taylor nu a renuntat,… el declara: “Dumnezeu asculta rugaciunea si va misca inimile oamenilor”. Era total predat lui Dumnezeu si totdeauna gata sa se supuna chemarii Lui.    In scurt timp a adoptat imbracamintea si stilul de viata al chinezilor, facandu-se mai accesibil celor ce-l ascultau.    Pe langa munca sa de medic, el predica pe strazi si in capela, primea vizitatori si avea grija de corespondenta.

   In 1859 se casatoreste in China, cu Maria, o fata orfana, fiica unor fosti misionari.

   Noua familie era atat de convinsa ca trebuie sa mearga sa evanghelizeze intreaga China, incat nimic nu-i putea opri. “Am cautat de multa vreme Adevarul”, i se confesa un chinez, “dar fara sa-l gasesc. L-am cautat aproape si departe, dar nu l-am descoperit. N-am gasit odihna in confucianism, budism sau taoism, insa gasesc odihna in ceea ce am auzit in aceasta seara. Iata de ce, de acum inainte cred in Isus.”

   Deoarece se imbolnavise foarte grav a trebuit sa se intoarca in Anglia pentru un timp. Neobosit a continuat traducerea Noului Testament in limba chineza (lucru inceput in China).

   In Iunie 1865, s-a nascut MISIUNEA DIN INTERIORUL CHINEI, Taylor deschizand un cont de $50, cerand lui Dumnezeu, inmultirea banilor si totodata 24 de noi misionari care sa i se alature. Curand contul din banca a crescut iar cei 24 au putut pleca spre China. In scurt timp au mai plecat 70. Apoi altii 100.    Noua misiune specifica urmatoarele: misionarii nu vor avea nici o garantie pentru salarii, ei trebuie sa se increada doar in Dumnezeu pentru nevoile lor, pe deasupra ei trebuie sa adopte tinuta chinezilor, si apoi sa duca Evanghelia in interiorul Chinei.    El scria: Avem nevoie de barbati si femei care sa puna pe primul loc si mai intai de toate pe Isus, China si sufletele pierdute –chiar si propria viata trebuie sa fie secundara.

   Costul personal al viziunii lui Hudson Taylor a fost mare si pentru familia sa: sotia lui Maria s-a imbolnavit de holera si a murit, iar din cei 12 copii, cinci au murit, inainte de a implini 10 ani.

   In ultimi ani din viata, Hudson Taylor spunea: “Sunt convins ca suntem cu totii deplin satisfacuti de a fi slujitorii lui Dumnezeu, trimisi de El in diversele posturi pe care le ocupam, pentru a-I face lucrarea.    El ne-a deschis usi, noi am intrat. Nu am venit in China pentru ca lucrarea misionara de aici e fara pericol sau usoara, ci pentru ca El ne-a chemat la aceasta. Nu am contat pe o protectie omeneasca, ci pe promisiunea prezentei Sale. Nici dificultatile, nici pericolele, nici aprobarea, nici ura oamenilor n-ar putea sa ne schimbe cu nimic indatorirea.

   In istoria crestinismului, Hudson Taylor, ramane un exemplu de daruire totala si de incredere absoluta in Dumnezeu. A fost cel mai folosit misionar din istoria Chinei. In timpul celor 51 de ani de lucrare acolo, misiunea sa, numita, MISIUNEA DIN INTERIORUL CHINEI, a stabilit 205 statii misionare, a adus 849 de misionari, a investit in lucrare peste 700 de crestini chinezi, a adunat patru milioane de dolari, prin credinta, si a stabilit o multime de biserici, numarul crestinilor depasind 125000. A convertit mai mult de 35000 de chinezi, la Hristos si a botezat aproape 50000. Darul sau, de a-i convinge pe oameni sa se daruiasca pe ei insisi lui Hristos, cat si posesiunile lor, a fost uimitor. Mai presus de toate, Hudson Taylor, a luat in serios promisiunile lui Dumnezeu si a dovedit ca este posibil sa traiesti o viata spirituala superioara in mod constant.

William Carey

   William Carey s-a nascut la 17 August 1761,   in apropiere de Northampton, Anglia, in familia unor crestini, foarte saraci.   La 14 ani a inceput sa lucreze ca pantofar, meserie de care nu s-a rusinat niciodata.

   Din adolescenta a fost atras de istorie si geografie, citiind orice carte de acest gen.   A devenit invatator la scoala din sat, si si-a facut propria harta a lumii, pe care a agatat-o deasupra mesei sale.   Vizitatorilor sai le spunea: vezi acesta e un teritoriu pagan, si acesta, si acesta…… deseori plangea tare la vederea acestei imagini…

   Nelipsit de la Biserica, la o intalnire de studiu, Carey, a sugerat ca tema “convertirea paganilor”. Imediat un pastor i-a spus: ”stai jos baiete. Cand Dumnezeu va vrea sa converteasca paganii, o va face fara noi”. Aceasta nu l-a descurajat insa, el publicand mai tarziu, faimoasa carte: “O cercetare a obligatiei crestinilor de a folosi orice metoda pentru convertirea paganilor”.

   In ultimii 10 ani petrecuti in Anglia, William Carey, a devenit un pastor apreciat.

   Datorita talentului sau pentru limbiile straine, inainte de 30 de ani putea sa citeasca Biblia in sase limbi. Cunoscut tuturor ca un om dedicat rugaciunii, a vorbit, a trudit, a perseverat, a predicat……….. Intr-una din intalnirile cu lucratorii din zona a predicat, ceea ce a devenit motto-ul a mii de misionari dupa el: Asteapta lucruri mari de la Dumnezeu, incearca lucruri mari pentru Dumnezeu!

   Pentru ca nu era nici o societate misionara si nici un interes real pentru misiune, in 1792, William Carey, a infiintat, impreuna cu cativa prieteni, Societatea Baptista de Misiune, primul misionar trimis fiind chiar William Carey.

   Compara India cu o mina de aur. Inainte de a pleca le-a spus prietenilor sai: “eu ma cobor, in mina, dar nu uitati voi tineti fringhiile”. I will go down, but don’t forget you hold the ropes. Era atat de convins ca Dumnezeul Preainalt il chemase la o predare totala a vietii, pentru convertirea paganilor… Pentru Carey paganii nu reprezentau doar numere, statistici, ei erau persoane, suflete eterne destinate sa traiasca pentru totdeauna in fericirea cerului sau in intunericul iadului. Renunt la tot pentru convertirea paganilor, a spus Carey.

   Dupa un an, in Iunie 1793 William Carey a plecat spre India. A sustinut ca odata ce o misiune a inceput, aceasta se poate in mare parte autosustine, de aceea pe langa predicarea evangheliei, a lucrat la o fabrica de indigo.   Au urmat ani de descurajare, nici un indian convertit, dupa sapte ani,… avea datorii, era deseori bolnav, sotia lui se imbolnavise foarte garav, iar in cele din urma muri, de asemenea ii murise pana atunci trei copii,… dar a continuat. Si-a stabilit misiunea la Serampore, nu departe de Calcutta.

   Primul sau convertit indian a fost Krishna Pal, pe care l-a botezat in 1800.

   In 1821 a infiintat Colegiul Serampore, primul colegiu crestin din Asia.   Mai mult de 213000 de volume de biblii sau Noi Testamente, in 34 de limbi au fost tiparite la tipografia din Serampore.   William Carey, a fost un om al Bibliei Ea este adevarul, asa ii placea sa spuna, si pentru ca ea este adevarul, trebuie tradusa si tiparita pentru ca un mare numar de oameni sa aiba acces la ea.   Pasajul preferat din Scriptura, era Romani 12:1-2.

   In 1801 a fost ales professor de Sanskrita, Bengali si Marathi, la Colegiul William Fort, din Calcutta.

   Era caracterizat ca un om care stia sa rabde, foarte perseverent in tot ceea ce facea, avea simplitatea unui copil si o totala transpatrenta, umilinta lui sincera fiind cunoscuta de toti.

   In ultimele zile ale vietii, i-a spus lui Alexander Duff, unul din colaboratorii sai, care se intorsese recent din Marea Britanie:   “Tu ai vorbit despre William Carey, cand nu voi mai fi, nu spune nimic despre William Carey, -vorbeste despre Mantuitorul lui Carey!”   Cand a terminat de revizuit ultima traducere la care a lucrat, batranul William Carey, a spus: “sunt gata sa-l intalnesc pe Domnul meu, nu am nici o frica, nici o indoiala, nu am nici o dorinta care sa nu fie satisfacuta!”

   In planul de evanghelizare a Indiei, Carey avea trei principii: predica evanghelia, tradu Biblia si deschide scoli.   Cand William Carey a murit, la varsta de 73 de ani, dupa 41 de ani de slujire continua, printre indieni, Misiunea Serampore, avea 30 de misionari, 40 de invatatori autohtoni, 45 de statii misionare, 26 de Biserici, 126 de scoli, cu peste 10000 de elevi. Biblia in intregime sau Noul Testament a fost tradusa in 34 de limbi, care slujea la o treime din populatia globului.

   William Carey a fost ridiculizat, de multi din generatia sa…. “cizmar hirotonit”  si “indraznet nebun”. Insa el, a infaptuit o lucurare pentru care este si va fii tinut minte, ca un adevarat prieten si binefacator al Indiei, al paganilor.   William Carey, a fost un erou al credintei, iubea paganii, iubea Scriptura, Il iubea pe Mantuitorul sau, iar orice lucru pe care-l incepea il ducea la bun sfarsit.